Analiză · Legislație

Legea securității muncii nu pomenește riscurile psihosociale. Stresul și hărțuirea sunt reglementate în altă lege

Un raport european a comparat legile din cele 27 de state ale Uniunii. La riscurile psihosociale, România apare cu trei „nu”. Am citit apoi textele oficiale românești, cuvânt cu cuvânt: stresul și epuizarea fizică intră, din 2020, sub incidența hărțuirii morale la locul de muncă, iar angajatorul are acolo obligații scrise limpede.

Ce sunt, pe scurt, riscurile psihosociale

Sunt lucrurile din felul în care e organizată munca și care pot îmbolnăvi omul: prea multe sarcini și prea puțin timp, ordine care se bat cap în cap, lipsa sprijinului de la șefi și de la colegi, hărțuirea, nesiguranța locului de muncă. Nu sunt utilaje și nu sunt substanțe chimice, dar fac rău în același fel: prin sănătate pierdută și prin zile de muncă pierdute.

Stresul nu este el însuși un risc, ci urmarea lui — așa îl explică și raportul: reacția omului atunci când cerințele de la muncă îi depășesc cunoștințele și puterea. Distincția contează, pentru că prevenirea se face la cauză: la organizarea muncii, nu la om.

Cât de răspândite sunt: potrivit anchetei europene OSH Pulse din 2025, făcută de Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA) și citată de raport, aproape un lucrător din trei (29%) spune că munca îi provoacă stres, depresie sau anxietate, iar 8% spun că au fost hărțuiți în ultimul an. Tot acolo, România apare printre ultimele state la măsurile de sprijin: doar 31% dintre lucrătorii de la noi spun că la muncă există informare sau instruire despre starea de bine.

Ce a făcut raportul

Institutul Sindical European (ETUI), institutul de cercetare al sindicatelor europene, a publicat în 2026 o inventariere a felului în care cele 27 de state ale Uniunii tratează trei subiecte: riscurile psihosociale, hărțuirea la locul de muncă și stresul legat de muncă. Pentru fiecare stat au fost căutate trei tipuri de reguli: legile, contractele colective de muncă (înțelegerile scrise dintre angajatori și sindicate) și hotărârile instanțelor. Raportul este semnat de Aude Cefaliello, Aditya Jain și Stavroula Leka și are 140 de pagini.

Rezultatul numărat de autori în text: termenul „riscuri psihosociale” apare în legislația a 19 state din 27, este definit în șase și are obligații suplimentare în 18. Hărțuirea la locul de muncă apare în legislația tuturor celor 27, deși în zece state nu în legea securității muncii, ci în alte legi; este definită în zece state și are obligații suplimentare în șaisprezece. Stresul legat de muncă apare în legislația a 17 state, dar este definit într-unul singur, Belgia.

Unde stă România

În tabelul riscurilor psihosociale, România are „nu” la toate trei rubricile: fără mențiune, fără definiție, fără obligații suplimentare. Am verificat de ce. Legea 319/2006, care aduce în dreptul românesc directiva europeană-cadru privind securitatea și sănătatea în muncă, nu folosește nicăieri cuvântul „psihosocial”. Nu folosește nici „stres”, nici „hărțuire”. Cuvântul „psihologic” apare de trei ori, dar despre altceva: testarea și controlul psihologic al aptitudinilor la angajare, respectiv reabilitarea psihologică a victimelor accidentelor.

Obligațiile ei sunt generale și se aplică oricărui risc. Articolul 6 alineatul (1) spune că „angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă”. Articolul 7 alineatul (4) litera a) îi cere să evalueze riscurile pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, fără să le enumere. Iar articolul 7 alineatul (3) litera d) cere „adaptarea muncii la om”, ca să scadă monotonia muncii și munca cu ritm predeterminat — singurul loc în care legea atinge, indirect, organizarea muncii.

La celelalte două subiecte, România stă altfel în același raport. La hărțuirea la locul de muncă are toate trei rubricile bifate: mențiune, definiție și obligații. La stres are doar mențiune — și aceea prin trimitere la hărțuire — fără definiție și fără obligații de sine stătătoare. Iar asta se potrivește exact cu ce scrie în legi.

Stresul și hărțuirea sunt reglementate, dar în altă parte. Ordonanța Guvernului 137/2000, legea împotriva discriminării, a fost completată în 2020 de Legea 167/2020. De atunci, articolul 2 are un bloc nou de alineate despre hărțuirea morală la locul de muncă — adică comportamentul repetat al unui șef, al unui subaltern sau al unui coleg de același nivel care îi strică omului condițiile de muncă, îi lezează demnitatea, îi afectează sănătatea fizică sau mintală ori îi compromite viitorul profesional:

• alineatul (5¹) definește hărțuirea morală și arată formele ei: conduită ostilă sau nedorită, comentarii verbale, acțiuni sau gesturi;
• alineatul (5²) adaugă a doua definiție, prin caracterul sistematic al faptelor, și spune apoi textual: „În înțelesul prezentei legi, stresul și epuizarea fizică intră sub incidența hărțuirii morale la locul de muncă”;
• alineatul (5³) dă fiecărui angajat dreptul la un loc de muncă lipsit de acte de hărțuire morală și interzice sancționarea sau concedierea lui pentru că a fost supus ori a refuzat să fie supus hărțuirii;
• alineatul (5⁵) pune obligația pe umerii angajatorului: să ia orice măsuri necesare pentru prevenirea și combaterea hărțuirii morale, inclusiv prin prevederea în regulamentul intern al unității a unor sancțiuni disciplinare pentru cei care o săvârșesc;
• alineatul (5⁷) mută dovada: angajatul trebuie să arate faptele, iar sarcina probei revine angajatorului. Intenția de a prejudicia nu trebuie dovedită.

A treia lege este Codul muncii (Legea 53/2003, republicată). Articolul 5 alineatul (5) definește hărțuirea ca orice comportament care lezează demnitatea unei persoane și duce la un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator — dar numai atunci când are la bază unul dintre criteriile de la alineatul (2): rasă, cetățenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opțiune politică, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, apartenență la o categorie defavorizată. Hărțuirea morală din Ordonanța 137/2000 nu cere niciun astfel de criteriu — și aici stă diferența practică dintre cele două texte.

Unde raportul trimite greșit

Concluzia de fond a raportului este corectă: stresul intră, prin textul din 2020, sub umbrela hărțuirii morale. Trimiterile la articole sunt însă, pe alocuri, greșite, iar noi mergem după textul oficial actualizat, nu după raport.

• Raportul scrie „Government Emergency Ordinance no. 137/2000”. Este o ordonanță simplă a Guvernului, nu o ordonanță de urgență.
• Pune dreptul la un loc de muncă fără hărțuire la alineatul (5²). El este la alineatul (5³); la (5²) stă definiția, împreună cu fraza despre stres.
• Spune că obligația angajatorului a fost introdusă în 2020 ca „alineatul (5)”. Ea este la alineatul (5⁵); alineatul (5) exista dinainte și este despre cu totul altceva.
• Spune că Legea 167/2020 a adăugat un alineat la articolul 5 din Ordonanța 137/2000. Textul acela se află la articolul 2 alineatul (5²); articolul 5 vorbește despre cerințele profesionale reale și determinante și nu a fost modificat de Legea 167/2020.

Ce au decis instanțele

Hotărârile de mai jos sunt citate în raportul ETUI, cu numărul și data pe care le dă el. Nu le-am citit noi și nu le confirmăm independent; le redăm ca să se vadă unde a ajuns până acum practica instanțelor românești.

• Refuzul sarcinilor excesive este justificat. Dacă angajatorul încalcă regulile privind timpul de muncă, repausul, orele suplimentare și munca de noapte, salariatul poate refuza sarcinile suplimentare excesive, ca răspuns la un regim abuziv care îi pune în pericol sănătatea și securitatea. Suspendarea sau concedierea disciplinară care urmează sunt nelegale și se anulează, cu reintegrarea salariatului și plata drepturilor bănești neachitate. Curtea de Apel București, decizia civilă nr. 221 din 13 ianuarie 2012.
• La daune morale, ștacheta e sus. Despăgubirea se acordă numai dacă salariatul nu a rămas pasiv, ci a reacționat activ — prin împotrivire, prin apărare pe cale juridică sau prin refuzul expres de a răspunde anumitor cereri. Curtea de Apel București, Secția a VII-a, decizia civilă nr. 4130 din 12 octombrie 2018.
• Pentru stres se cere o dovadă grea. Salariatul trebuie să arate că a fost supus unor presiuni psihice intense, în mod repetat, din partea angajatorului, pe o perioadă lungă de timp. Curtea de Apel București, Secția a VII-a, decizia civilă nr. 2365 din 23 aprilie 2019.
• Controalele sistematice pot fi hărțuire. Verificările repetate ale unui salariat, chiar făcute prin mijloace legale, dacă nu duc la un rezultat concret sau dacă rezultatul nu i se comunică, îi pot afecta integritatea psihică și îl pot face să creadă că postul îi este permanent amenințat. Curtea de Apel București, Secția a VII-a, decizia civilă nr. 4023 din 24 septembrie 2019.
• Tolerarea unei situații tensionate. Dacă, pe lângă asta, conducerea exprimă public o opinie defăimătoare despre un salariat, fără nicio cercetare disciplinară, situația a fost considerată hărțuire morală. Instanța din Iași, Secția I civilă, sentința civilă nr. 780 din 25 aprilie 2016.

Ce cer autorii la final

În concluzie, autorii spun că în unele state instanțele nu aplică o lege, ci acoperă un gol din ea — iar asta lasă și lucrătorii, și angajatorii la aprecierea judecătorilor. Propunerea lor este o directivă europeană dedicată riscurilor psihosociale și sănătății mintale la locul de muncă, care ar pune aceleași reguli minime peste tot. Este poziția unui institut sindical, nu o decizie luată: deocamdată nu există un asemenea proiect de directivă.